Ads 468x60px

joi, 29 noiembrie 2012

In atentia viitorilor parlamentari argeseni: Scandalul GDF Suez: De ce au crescut facturile de gaze ale consumatorilor?

Acoperirea Gdf Suez in Romania...

 Iată de ce plătesc bieţii români gazul la preţ de icre negre...

de Claudia Pirvoiu      HotNews.ro
Joi, 29 noiembrie 2012, 20:21 Economie | Energie

 documente
(29 Nov 2012) DOC, 14KB
(29 Nov 2012) PDF, 22KB

 GDF Suez Energy Romania a importat, in septembrie, gaze naturale de la sora sa din Ungaria, GDF Suez Energy Ungaria, la un pret cu 15 dolari/mia de metri  cubi mai mare fata de cel platit pentru gazele aduse din Rusia. Potrivit unor date noi obtinute de HotNews, in alte luni, GDF Suez Energy Romania a importat  gaze de la compania din Ungaria la o diferenta de pret si mai mare fata de gazul rusesc. De exemplu, in luna mai, gazul din Ungaria a costat cu 78 dolari/mia  de metri cubi mai mult decat cel din Rusia. In urma unor asemenea tranzactii, banii raman in interiorul grupului GDF, dupa care compania solicita Autoritatii  Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) sa-i recunoasca toate costurile in pretul final, inclusiv cele legate de importuri, pentru gazele  furnizate pe piata reglementata. Vezi in text alte detalii legate de aceasta situatie, care este pozitia GDF Suez Romania si cum se reflecta aceste importuri  in factura la gaze.
  • HotNews a solicitat GDF Suez Energy Romania un punct de vedere. "Am luat cunostinta despre datele cu caracter confidential publicate de mass-media care trebuie interpretate cu rezerva  si pe care nu le putem comenta inca. Cu toate acestea, subliniem faptul ca aceste contracte de achizitie de gaze din import sunt incheiate pe durate diferite (spot, termen mediu si lung) si sunt influentate de un curs valutar USD/RON fluctuant. GDF SUEZ Energy Romania este preocupata in mod special de achizitionarea de gaze naturale in cele mai bune conditii, asigurand diversitatea surselor sale de aprovizionare si garantarea alimentarii cu gaze a clientilor sai", se arata in raspunsul GDF.

Potrivit unor date noi obtinute de HotNews, in alte luni, diferentele de pret au fost si mai mari.
Exemple de diferente pret import gaze din Ungaria/pret  gaze din Rusia
  • mai 2011: 17 dolari/mia de metri cubi
  • februarie 2012: 27 dolari/mia de metri cubi
  • mai 2012: 78 dolari/mia de metri cubi
  • iunie 2012: 71 dolari/mia de metri cubi

HotNews a publicat, miercuri, un extras dintr-un document confidential pe care ANRE l-a publicat accidental, pentru scurt timp, pe site-ul sau. Documentul  arata cum s-au realizat importurile de gaze in luna septembrie. Potrivit acestora, GDF Suez Energy Romania importa gaze de la sora sa din Ungaria, GDF Suez  Ungaria. Pe langa faptul ca importa de la o companie din acelasi grup, preturile sunt mai mari chiar si decat cele cu care importa de la Wintershall Elvetia  sau Imex Oil, intermediari ai Gazprom, atat GDF cat si alte companii.

In documentul prezentat de Hotnews, cantitatile de gaze erau exprimate in MWh, sistem de masurare a gazelor care se utilizeaza din 2007. HotNews  a reusit sa obtina cantitatile exprimate in metri cubi, sistem de masurare mai bine cunoscut in Romania, precum si preturile exprimate in dolari/1.000 mc.
  • VEZI tabelele atasate cu toate importurile (exprimate in metri cubi) realizate in luna septembrie

Potrivit documentelor, sunt doua categorii de importuri. Importurile destinate comercializarii (pe piata interna) si importurile curente (pentru consumul  propriu, inmagazinare).

In tabelul care prezinta importul destinat comercializarii, se mentioneaza ca GDF Suez Energy Romania a importat, in septembrie, de la Wintershall Elvetia cu  402 dolari/mia de metri cubi o cantitate de 998 mii metri cubi (mc), de la Imex Oil a importat cu 402 dolari/mia de metri cubi o cantitate de 2,9 milioane  mc, iar de la GDF Suez Ungaria cu 417 dolari/mia de metri cubi o cantitate de 5,2 milioane mc. In tabel este trecut ca furnizor extern si GDf Suez Franta,  insa pe luna septembrie nu figureaza cu nicio cantitate.

Pretul mediu la toate importurile destinate comercializarii in luna septembrie a fost de 393 dolari/mia de metri cubi.

In tabelul care prezinta importul curent, se mentioneaza ca GDF Suez a achizitionat de la Wintershall Elevetia o cantitate de 998 mii mc la pretul de 402  dolari/ mia metri cubi, de la Imex Oil a cumparat 2,9 milioane mc la pretul de 402/mia metri cubi si de la GDF Suez Ungaria 6,1 milioane mc la pretul de la  417 dolari/mia de metri cubi. Media a fost de 399 dolari/mia de metri cubi.

Cum se reflecta aceste importuri in factura la gaze

Dupa ce cumpara mai scump de la o companie din acelasi grup, GDF solicita Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) sa-i recunoasca toate costurile in pretul  final, inclusiv cele legate de importuri, pentru gazele furnizate pe piata reglementata. Interesanta este chiar o declaratie recenta a presedintelui ANRE, Niculae Havrilet, care a spus ca in Romania consumatorii de gaze  au de platit in urmatorii doi ani circa o jumatate de miliard de euro, reprezentand costurile operatorilor de distributie gaze naturale, neacoperite de catre  ANRE in perioada 2009-2012. Potrivit presedintelui ANRE, este vorba de asa-numitele "costuri amanate".

  • Insa, un calcul facut de un expert din domeniul gazelor arata ca GDF Suez Energy Romania a avut in urma importurilor facute in luna septembrie rate de profit  de 9 si 10%. Vezi documentul atasat.
  • Trebuie mentionat faptul ca GDF Suez detine o cota pe piata reglementata de 55,41%, in timp ce E.On detine 35,05%. Restul pietei este impartit de circa alti 20 de furnizori. Vezi documentul atasat.

De altfel, chiar in luna septembrie a avut loc o majorare a pretului la gazele naturale pentru populatie cu 5% si pentru consumatorul industrial cu 10%,  motivandu-se ca pierderile inregistrate de furnizori in perioadele anterioare nu au fost acoperite. Aceasta majorare este in plus fata de cele care prevazute  in calendarul de liberalizare a preturilor la gaze. Conform calendarului, prima etapa a liberalizarii va avea loc pe 1 decembrie 2012 cand preturile la  consumatorii industriali vor creste cu 5%. Pentru  consumatorii casnici, liberalizarea incepe pe 1 iulie 2013 cand preturile vor creste cu 8%. Separat de  aceasta liberalizare, pe 15 septembrie a avut loc o  alta crestere de preturi: cu 10% pentru consumatorii industriali si cu 5% pentru consumatorii casnici.

Interesant mai este faptul ca reprezentantii ANRE considera ca acea crestere din luna septembrie nu a acoperit in integralitate costul cu achizitia gazelor naturale realizate de catre furnizorii licentiati, printre care si GDF. Cel  putin asa reiese dintr-un raspuns oficial transmis de ANRE deputatului Adrian Gurzau dupa ce acesta a solicitat Guvernului sa justifice scumpirea din 15  septembrie. "Pe data de 15 septembrie, ANRE a decis cresterea pretului la gazele naturale pentru populatie cu 5% si pentru consumatorul industrial cu 10%,  motivandu-se ca pierderile inregistrate de furnizori in perioadele anterioare nu au fost acoperite. Din datele pe care le detin, cresterile sunt nejustificat  de mari, neimpunandu-se o crestere mai mare de 1% pentru populatie si de 3% pentru consumatorul industrial.Care au fost factorii care au fost luati in  considerare la efectuarea acestor cresteri. De ce sunt cresterile atat de mari?", se arata intr-o scrisoare a deputatului catre premierul Victor Ponta. La  intrebare a raspuns ANRE.


In raspunsul transmis catre Gurzau, ANRE sustine ca majorarea pretului final cu circa 5% de la inceputul anului 2012, "prin marirea valorii costului unitar  al gazului estimate de ANRE pentru consumatorii noncasnici, nu a acoperit in integralitate costul cu achizitia gazelor naturale realizate de catre furnizorii  licentiati, datorita in special variatiei unor elemente componente fata de estimarile initiale, elemente aflate in afara controlului ANRE".

Acesta mai sustine ca prin ajustarile realizate in perioada a doua de reglementare nu au fost incluse integral diferentele provenind din costurile cu  achizitia gazelor naturale aferente perioadei trimestrului IV 2008-iunie 2012, astfel operatorii economici licentati din sector au acumulat diferente  negative intre valoarea costurilor realizate cu achizita gazelor naturale si valoarea costurilor de acest tip recuperate prin preturile finale reglementate  practicate pentru gazele revandute in regim reglementat.

Raspunsul ANRE referitor la motivul majorarii preturilor la gaze in luna septembrie:

  • Cresterea pretului final cu circa 5% de la inceputul anului 2012, prin marirea valorii costului unitar al gazului estimate de ANRE pentru consumatorii  noncasnici, nu a acoperit in integralitate costul cu achizitia gazelor naturale realizate de catre furnizorii licentiati, datorita in special variatiei unor  elemente componente fata de estimarile initiale, elemente aflate in afara controlului ANRE.
  • Spre exemplu, pentru primul trimestru din 2012, procentul de import considerat la stabilirea preturilor finale reglementate pentru consumatorii noncasnici,  cu exceptia producatorilor de energie termica, pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si  in centralele termice care este destinata consumului populatiei, a fost de 33%, in comparatie cu procentele de import stabilite pe baza consumurilor  realizate si a surselor de gaze din productia interna disponbile, care au fost de 42% in ianuarie 2012, 67,2% in februarie, respectiv de 50,42% in luna  martie 2012.
  • Prin ajustarile realizate in perioada a doua de reglementare nu au fost incluse integral diferentele provenind din costurile cu achizitia gazelor naturale  aferente perioadei trimestrului IV 2008-iunie 2012, astfel operatorii economici licentati din sector au acumulat diferente negative intre valoarea costurilor  realizate cu achizita gazelor naturale si valoarea costurilor de acest tip recuperate prin preturile finale reglementate practicate pentru gazele revandute  in regim reglementat, precum si din celelalte costuri efectuate si nerecuperate ca elemente de ajustare a preturilor si tarifelor reglementate potrivit  normelor metodologice din domeniul gazelor naturale.
  • Coroborat cu situatia economica dificila a operatorilor licentiati din sectorul gazelor naturale, analiza efectuata in cadrul ANRE, solicitarile delegatiei  comune FMI, Banca Mondiala si CE din timpul negocierilor purtate cu Guvernul Romaniei, finalizate prin scrisoarea de intentie si memorandumul de politici  economice si financiare din data de 12 septembrie 2012.
  • ANRE a aprobat Ordinul prin care, incepand cu data de 15.09.2012, au fost ajustate preturile finale reglementate de frunizare a gazelor naturale la  consumatorii casnici si noncasnici.
  • Astfel, procentele de ajustare a preturilor finale reglementate, datorate diferentelor de cost achizitie gaze naturale, corespunzatoare fiecarui furnizor  licentiat, sunt in medie de:
  • 5% pentru consumatorii casnici si producatorii de energie termica, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie termica in  centralele de cogenerare si in centralele termice destinata consumului populatiei
  • 10% pentru consumatorii noncasnici, cu exceptia producatorilor de energie termica, pentru cantitatea de gaze naturale utilizata la producerea de energie  termica in centralele de cogenerare si in centralele termice care este destinata consumului populatiei.

marți, 27 noiembrie 2012

Adevarul despre excrocheria ddjobs.info a lui Dan Diaconescu


Am vrut sa scriu despre excrocheria pe care cei din jurul Saltimbancului DD au pus-o la cale. Dar mai intai am dat o cautare pe Google si am gasit acest articol. Inutil sa va mai spun ca dupa ce l-am citit am decis ca fara a fi redundant e greu sa mai gasesti ceva notabil de zis despre incredibilul mod de-a insela credinta bietilor oameni. Deci va rog sa cititi:

http://www.andreisonea.com/sa-va-spun-mai-exact-ce-este-ddjobs-info/ 

Aaa, inca ceva: se pare ca de la 5 Decembrie Google a decis sa inchida AdSense (stiu ei de ce!) Asa ca Dan Diaconescu se califica si in domeniul IT drept ceea ce este: un excroc plin de Chutzpah ("tupeu")

luni, 26 noiembrie 2012

ZISU Ionuţ Elie: „Am stabilit împreună cu Tudor Pendiuc şi Constantin Nicolescu priorităţile pentru următorii patru ani“




 Ionuţ Elie Zisu, candidatul USL pentru Senatul României în Cole­giul 4 Piteşti, a declarat că, în ur­ma discuţiilor purtate cu primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a definitivat un set de priorităţi pe care şi le va asuma în calitate de parlamentar. Zisu consideră că principalul rol al unui senator este de a fi susţinătorul autorităţilor locale în faţa Guvernului şi a instituţiilor centrale. „De la bun început am spus că senatorul trebuie să fie o veritabilă curea de transmisie între autorităţile locale şi cele centrale. Sigur, sînt legi care trebuie votate şi care sînt valabile pentru toţi românii. Dar sînt proiecte foarte specifice ale oraşului, ale piteştenilor, pentru care mă voi implica zi de zi în relaţia cu guvernul şi cu autorităţile centrale“, a declarat Ionuţ Zisu.



Pentru Piteşti: zona metropolitană, anveloparea blocurilor, parc industrial

Ionuţ Zisu, candidatul USL pen­­­­tru Senat, a arătat că a avut discuţii foarte aplicate cu prima­rul Piteştiului, discuţii din ca­re au re­ieşit ca priorităţi susţinerea înfiin­ţării zonei metropolitane, spri­jin pen­­tru anveloparea blocurilor - în special pe fonduri europene - şi înfiinţarea unui parc industrial care să ducă la crearea de noi locuri de muncă. „Zona metropolitană în­seam­nă în primul rînd servicii pu­blice de calitate pentru comunele din jurul Piteştiului şi o mai bună in­tegrare la nivel de transport şi in­frastructură pentru oraş“, a decla­rat Ionuţ Zisu, candidatul USL pen­tru Senat. Acesta a mai decla­rat că preocuparea USL este şi ră­mîne crearea de locuri de muncă, „mai ales în Piteşti, oraş care are un potenţial industrial extrem de im­portant“. „Piteştiul are infrastruc­tură industrială, are forţă de mun­că şi are o tradiţie ce îl plasează în topul centrelor industriale din Ro­mânia“, a declarat Ionuţ Zisu. A­ces­ta a mai declarat că va face de­mersuri la Ministerul Economiei şi la toate autorităţile responsabile ca Piteştiul să redevină a­cea forţă in­dustrială care a fost odată.
Un alt proiect extrem de impor­tant pentru Piteşti este legat de an­ve­loparea blocurilor. „Una din­tre cele mai eficiente soluţii de scăde­re a costurilor la întreţinere este re­a­lizarea termoizolaţiei blocurilor. Am discutat cu domnul Pendiuc şi am căzut de acord asupra acestui proiect. Blocurile trebuie izolate termic, iar acest lucru trebuie făcut, pe cît posibil, din bani euro­peni“, a declarat Ionuţ Zisu.

Pentru argeşeni: scăderea TVA, încurajarea angajărilor, sprijin pentru producătorii agricoli şi pentru pensionari

„În ultimii ani, cei care au dus greul crizei au fost bătrânii, a­gri­cul­torii şi muncitorii. Ei au suferit cel mai mult din cauza creşterii TVA, din cauza tăierii salariilor şi a pen­silor şi din cauza dezinteresului din agricultură“, a declarat Ionuţ Zisu. Candidatul USL pentru Se­na­tul României consideră că aceste lucruri trebuie îndreptate. „În pri­mul rînd trebuie să reducem TVA înapoi la 19%. E clar că nu putem face acest lucru dintr-o dată. Dar la pînă la finalul mandatului acest angajament al USL va fi îndeplinit. În al doilea rînd, trebuie să-i în­cu­rajăm pe agenţii economici să fa­că angajări. În acest sens, vor scă­dea contribuţiile pentru asigurările sociale şi vor fi date stimulente pen­­tru angajarea tinerilor şi a ce­lor trecuţi de 45 de ani“, a declarat Ionuţ Zisu. Acesta a mai adăugat că, pentru crearea de noi locuri de muncă, este nevoie de „reglaje fine“ la nivel fiscal. „Nu se pot in­venta soluţii care să-şi producă e­fecte peste noapte. Cine spune că de mîine vor fi mii de locuri de muncă, acela este un mincinos. Soluţiile USL sînt singurele rea­liste: scăderea taxării muncii, în­cu­rajarea consumului şi acor­da­rea de facilităţi pentru investitori. A­cestea vor permite în timp creş­terea numărului de locuri de mun­că disponibile pentru piteşteni şi pentru români“, a completat Ionuţ Zisu. În privinţa agricultorilor şi a pen­sionarilor, candidatul USL pen­tru Senatul României a declarat că aceste categorii vor primi un spri­jin mult mai consistent. „Este în programul de guvernare al USL angajamentul ca agricultorii să fie susţinuţi, prin scăderea TVA la alimente, prin înfiinţarea de centre de colectare, prin încurajarea tine­rilor fermieri şi prin celelalte mă­suri. De asemenea, tot în progra­mul de guvernare USL sînt pre­vă­zute indexarea pensiilor şi com­pensarea medicamentelor. Guver­nul USL va fi un guvern care în­ţelege că aceşti oameni merită din partea noastră tot respectul şi tot sprijinul. Ei nu sînt asistaţi social, aşa cum i-a numit Traian Bă­sescu, ci sînt oameni care, după o viaţă de muncă, au dreptul la un trai decent“, a afirmat Ionuţ Zisu. Acesta a mai spus că toate aceste direcţii au fost stabilite împreună cu conducerea centrală a USL şi au primit acordul şi susţinerea din partea preşedintelui Consiliului Ju­deţean Argeş, domnul Con­stan­tin Nicolescu.

joi, 22 noiembrie 2012

Alegeri în Argeș. Cu cine votează Ileana, fata care l-a acuzat pe nedrept de viol pe Cătălin Rădulescu ?


Alegeri în Argeș. Cu cine votează Ileana, fata care l-a acuzat pe nedrept de viol pe Cătălin Rădulescu ?

WRITTEN BY CRITERII.RO ON . POSTED IN ARGES


Alegeri în Argeș. Cu cine votează Ileana, fata care l-a acuzat pe nedrept de viol pe Cătălin Rădulescu ?  Încurcate sunt căile Domnului!
În urmă cu ceva vreme, candidatul Cătălin Rădulescu a fost victima unei înscenări îngrozitoare, fiind acuzat de tentativă de viol.
Complotul a fost pus la cale de un grup de adversari politici, dar arganele abilitate au descoperit rapid care este realitatea și l-au scos pe Cătălin Rădulescu de sub anchetă, declarându-l absolut nevinovat.
Surpriză absolută însă acum, în pragul elegerilor. Ileana, acuzatoarea care a vrut să-l nenorocească pe fostul ei patron, a declarat că îl va vota.
„Vreau ca în acest fel să îmi răscumpăr cât de puțin vinovăția” a declarat fata, care a adăugat că  îi apreciază enorm lui Cătălin Rădulescu generozitatea și bunul simț, realismul și puterea de a învinge greutățile vieții.
 ... Si nu uitati catilinara alegerilor parlamentare din Judetul nostru:
Argeşeni! E foarte important ca TOŢI candidaţii noştri să ocupe un loc în parlament. Altfel, chiar şi beneficiind de redistribuire, nu vom avea în parlament argeşeni, ci dintr-un judeţ aleator. Credeti ca se vor zbate pentru judeţul nostru? Deci nu vă culcaţi pe-o ureche: da, este adevărat: vom caştiga în Argeş, dar fiecare vot contează. Poate fi chiar votul vostru! De data asta e adevărat: chiar votul tău poate face diferenţa! Vrei locuri de muncă în Argeş, pensii decente şi-o viaţă mai bună pentru ai tăi? Argeşene, vin-o la vot! Această singură oră "cheltuită" cu votarea iţi va schimba TOATĂ viaţa. De data asta se poate! Hai Pendiuc, traiască Argeşul!


miercuri, 14 noiembrie 2012

CANDIDATUL ANDREI GEREA USL, ÎNCĂ UN DEMERS PENTRU SALVAREA PĂDURII TRIVALE



Mihai Paul CODUNAS   Www.Ziarulprofit.Ro 


Deputatul USL al colegiului Piteşti Nord, Bascov şi Băbana, Andrei Dominic Gerea, a reluat demersurile pentru salvarea pădurii Trivale
În ciuda promisiunilor făcute la timpul respectiv, guvernarea PDL nu a declarat pădurea Trivale drept arie naturală protejată. Deputatul liberal Andrei Dominic Gerea reia demersurile pentru salvarea pădurii, un adevărat brand al Piteştiului. Gerea a interpelat-o în acest sens pe Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Pădurilor.  
Ideea declarării pădurii Trivale arie naturală protejată a apărut după scandalul defrişărilor, scandal care a ajuns şi în justiţie. Deşi a promis că va rezolva problema, fosta guvernare PDL nu s-a ţinut de cuvânt. Odată cu ajungerea la putere a Uniunii Social Liberale, deputatul USL al colegiului Piteşti Nord, Bascov şi Băbana, Andrei Dominic Gerea, a reluat demersurile pentru salvarea pădurii, demersuri începute în timpul guvernării portocalii. Parlamentarul a interpelat-o în acest sens pe Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Pădurilor. În interpelarea scrisă, Andrei Dominic Gerea îi cere ministrului să le precizeze piteştenilor în ce stadiu se află proiectul hotărârii de Guvern pentru transformarea pădurii Trivale în arie naturală protejată: „Rog a mi se comunica în scris, prompt şi explicit, care este stadiul avizării proiectului de hotărâre pentru declararea pădurii Trivale din Piteşti ca arie naturală protejată, proces birocratic reluat ca urmare a schimbării Guvernului şi tergiversat vădit, spre nemulţumirea locuitorilor de bună credinţă ai municipiului argeşean”, scrie deputatul colegiului Piteşti Nord, Bascov şi Băbana, Andrei Dominic Gerea. Dacă Guvernul Ponta va adopta acest proiect de hotărâre, pădurea Trivale, plămânul verde al Piteştiului, va fi ferită de defrişări. Statutul de arie naturală protejată va însemna că în pădurea Trivale tăierile de arbori vor fi complet interzise.

luni, 12 noiembrie 2012

„Afară din judeţ cu Mircea Andrei infractorul!“

  

La lansarea candidaţilor USL, Victor Ponta a promis:

„Afară din judeţ cu Mircea Andrei infractorul!“


 Circa 1.000 de uselişti ar­geşeni au venit, ieri, la Ca­sa de Cultura a Sindi­ca­te­lor să le dea votul de în­cre­dere candidaţilor pen­­tru alegerile parla­men­ta­re. La eveniment au fost prezenţi liderii USL de la nivel na­ţional, în frunte cu copre­şe­dinţii Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi liderul PC Daniel Constan­tin. Prim-mi­nistrul le-a spus, în dis­cursul său, celor prezenţi, că numele Mircea An­drei trebuie scos de pe fa­ţa Ar­­geşului. Şi pentru a cer­tifica că sloganul „Îm­pre­u­nă pentru România“ este unul ancorat în reali­tate, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, minis­trul de­legat pentru Admi­nis­traţie, Radu Stroe, co­pre­şedintele USL Argeş Con­stantin Nicolescu şi edilul Piteştiului, Tudor Pen­diuc, au fost aproape de candidaţi la acest e­ve­ni­ment. Neaşteptatul a ve­nit cînd CRBL a urcat pe scenă în timpul disc­ur­su­lui minis­tru­lui Agriculturii, Da­niel Constantin, şi i-a urat baftă. 


Cum a început campania elec­to­rală în mod oficial, liderii USL au ales să participe la prima lansare oficială a candidaţilor chiar în Ar­geş, ca, după aceea, să meargă în Teleorman şi la Tîrgu Jiu, un­de candidează Crin Antonescu şi Li­viu Dragnea, respectiv Victor Ponta.

Popa i-a şoptit lui Zisu

Dintre toate discursurile celor prezenţi, probabil cel mai relaxat a fost al lui Crin Antonescu, care a ştiut să comunice atît cu cei care se aflau lîngă el pe scenă, cît şi cu cei din sală. La polul opus s-a si­tuat şi de această dată Ionuţ Elie Zisu, candidatul-surpriză al USL la funcţia de senator pe Cole­giul Pi­teşti. Din nefericire pentru el, e­moţiile au fost mai puternice faţă de ce se aştepta, iar cînd i-a venit rîndul să spună cîteva cuvinte, s-a blocat. Astfel, Ionuţ Elie Zisu a vrut să-i salute pe primarii din colegiul său, dar a pierdut şirul. Noroc că i-a suflat colegul de partid Ion Po­pa. Participanţii s-au arătat în­cîntaţi de candidaţi, ba chiar le-au aclamat numele şi au solicitat clar şi răspicat: „Jos Băsescu!“ Slo­ga­nul principal a fost: „Vom învinge pentru o Românie mai bună!“
 
 Liderii USL, prezenţi la lansarea candidaţilor argeşeni

„O să avem grijă să vă amintiţi de noi“

Festivitatea a fost deschisă de intonarea Imnului naţional, iar mai apoi Constantin Nicolescu a fost cel care i-a prezentat pe candidaţii argeşeni care au intrat în luptă pentru un loc în Parlament. „Mun­ca pe teren se concretizează pe 9 decembrie. Atunci cîştigăm alege­rile. O să avem grijă să vă aduceţi aminte de noi şi noi să vă spriji­nim“, le-a spus direct preşedintele PSD Argeş oaspeţilor veniţi de la centru şi candidaţilor USL Argeş, amintindu-le astfel că trebuie să fie responsabili.

„Numai împreună vom reuşi“

„Începem o luptă grea. Va trebui să fim convingători şi uniţi. Să le explicăm oamenilor de ce noi şi nu ei. Dacă nu noi, USL, atunci cine? Dacă nu acum, a­tunci cînd? În mandatul 2012-2016 trebuie să fim împreună pen­tru Argeş, împreună pentru Ro­­mânia. Numai împreună vom reuşi“, a spus edilul Piteştiului, Tu­dor Pendiuc.
 
 Victor Ponta, în mijlocul simpatizanţilor

„Voi fi deputatul părinţilor mei“

Argeşeanca Simona Bucura O­prescu a precizat în discursul de prezentare: „Am decis să fiu de­putat în locul naşterii mele. Oa­menii din zonă au făcut atîtea pentru mine, astfel încît acum vreau să le întorc favoarea. Voi fi deputatul părinţilor mei, al învă­ţătoarei mele, al medicului care m-a îngrijit cînd am fost bolnavă, al rudelor de acolo şi al tuturor oamenilor din zonă. Cu oameni ca mine, PDL n-ar fi ajuns niciodată în Parlament“.

Activitatea lui Gerea vorbeşte de la sine

Andrei Gerea, poate unul dintre cei mai activi politicieni, după cum apreciau unii susţinători din sală, a amintit: „Nu spun decît atît: 19 i­ni­iative legislative; 713 întrebări şi in­terpelări; 20 moţiuni; 94 luări de cu­vînt în plen“. Constantin Tă­ma­gă mizează în noul mandat 2012-2016 pe zona agriculturii şi pe faptul că se vor face lucruri bune, cu atît mai mult cu cît acest do­me­niu va fi prioritate naţională.

„Să facem dreptate pînă la capăt!“

Prim-ministrul Victor Ponta le-a spus celor prezenţi că, datorită e­lectorilor şi celor care au ieşit în stradă şi au vrut schimbarea, s-a ajuns aici: „Vă rog să ne ajutaţi să facem dreptate pînă la capăt!“, adăugînd că, prin vot, trebuie „să ştergeţi de pe faţa Argeşului un nume: Mircea Andrei, un in­fractor!“ Totodată, Victor Ponta a ţinut să aprecieze munca minis­tru­lui Daniel Constantin la Agri­cul­tură şi l-a asigurat că el va rămîne şi după 9 decembrie la conduce­rea ministerului.

„Cei mai serioşi candidaţi din toată ţara“

„Aveţi una dintre cele mai se­rioase, impunătoare galerii de can­didaţi din toată ţara. Pe cei mai mulţi îi cunosc de mult“, a ţinut să sublinieze Crin Antonescu. Toto­da­tă, copreşedintele USL Crin An­tonescu a găsit să vină şi cu cî­teva cuvinte de apreciere pentru Daniel Constantin, spunînd în glumă că este un candidat tînăr, „care-l face şi pe domnul Ponta să se simtă bătrîn“.

CRBL l-a emoţionat pe Daniel Constantin

Liderul PC şi candidatul USL în Argeş la Camera Deutaţilor, Da­niel Constantin, s-a simţit măgulit de cuvintele acelora care au vorbit mai înainte, cu atît mai mult cu cît părinţii acestuia erau în sala Casei Sindicatelor. Mai emoţionat a fost în mo­mentul în care piteşteanul CRBL a urcat pe scenă, urîndu-i baftă şi asigurîndu-l de susţinerea lui.
A.Dumitru,  M.Duinea  Foto: I.Tudor




http://argesul.wordpress.com/