Trei motive pentru care Nelu
Iordache a fost linşat mediatic…
„Nelu Iordache acest JR Ewing al asfaltului…” aşa îşi începea
editorialul o oarecare vulvuzelă online, reglându-şi tirul de invective la
adresa patronului Romstade. Fără nici o conexiune cu campania alegerilor parlamentare în care
Băsescu, Udrea şi compania ar face bine să scoată maculatorul şi să ia notiţe
despre modul cum se stoarce o portocală stricată in doi timpi şi şaizeş’două de
procente.
Acceptând comparaţia, oare uităm că
în spatele verosului petrolist texan stăteau cel mai adesea motivele mediului
în care bisnisuia, adesea la fel de rapace. Când intri în haită, urli cu lupii!
Şi am uitat oarăşi şarmul inegalabil cu care îşi urzea ticăloşiile financiare
îndreptate, aţi ghicit, împotriva altora şi mai ticăloşi ca el?
Motivele pentru care Nelu Iordache
a fost linşat sunt totodată şi circumstanţele sale atenuante sau, mai degrabă,
cauzele pentru care în România nu se poate altfel.
Distinsul maestru Lucian Bolcaş
afirma că acest argument nu e valabil, că trebuie să răsară şi oameni de afaceri
nepătaţi de asemenea calibru: cu toată stima, se preface că se înşeală: în
România nu poţi accede în careul marilor afaceri decât având o oarecare doză de
cinism, nesimţire şi mai ales, „arzând” câteva etape. De ce? Păi asta e o
discuţie de şapte volume şi e inutilă, toţi ştim de ce. Nelu Iordache e
neîndoielnic, un vizionar. Şi încă unul de calibru greu. N-a cheltuit un leu
pentru chiloţii amantelor, cum spunea maestrul Cristoiu sau, ca alţi prăpădiţi,
care furând şi ei o sută de mii, acolo, primul lucru s-au repezit în Bora Bora
cu secretara attachment. Nelu Iordache n-a cumpărat proprietăţi pe Coasta De
Azur, n-are flotilă de maşini de lux, yaht şi mai ales valută expatriată. A
pornit de jos, de foarte de jos în comparaţie cu adraslele nomeclaturistilor.
Asemeni lui Becali, care adolescent fiind nu se ruşuna să aştepte în frig două
ore la poarta vilei lui Serghei Mizil cu butoiaşul de brânză, poveste isorisită
cu mândrie tâmpă de prietenul lui Medelin Voicu. Deşi student la Fizică
atomică, pe lîngă ecuaţia lui Schröedinger lucra cot la cot cu ceilalţi
membri ai familiei în solariile de legume. A străns bănuţ cu bănuţ iar
după revoluţie şi’a deschis o mică pompă de benzină în comuna natală. Cu primii
bani câştigaţi ce credeţi c-a făcut? Nu şi-a achiziţionat Maybach ca Dan
Diaconescu… Apropo, şi acum conduce un simplu Logan. Băsescu măcar şi-a luat Sandero! Nelu
Iordache şi-a modernizat şi şi-a extins afacerea. Acestea sunt cuvintele
magice: modernizare şi extindere. Apoi cu utilaje second hand pe care le-a
înlocuit imediat cu utilaje ultramoderne a deschis o balastieră. Apoi Blue Air:
de la tomate la aparate de zbor Boeing e cale lunga pe care nici un patron
român n-a fost în stare s-o parcurgă. Aici se impun două precizări: ţinând
să facă ceva pentru ţara asta s-a autoexpus. Patriciu a
manipulat caricatura de Bursă (la vremea aceea) cu ajutorul Ordinului
Aripioarei Tineri. Tranzacţiile de genul acesta lasă puţine urme şi şi mai
puţini au habar de cu ce se mănâncă, aşa că Patriciul stă bine merci. Paguba e
colosală, dar puţin vizibilă, necum dovedibilă…
De ce nu avem oameni de afaceri ce
clădesc pentru România. Păi tocmai de-asta! Cine şi-l mai aminteşte pe Tofan?
Omul făcea cauciucuri, din ce ân ce mai multe. Deranjant de multe. Clădise din
nimic aproape un mic imperiu. I-au dat în cap curăţeii. Dar mesajul Mioriţei vă
spune ceva? Ce proiect de afaceri aveau baciul ungurean şi cu cel vrâncean? Să
dărâme, să sufoce, să nu se mai facă urdă autohtonă! Dulce ca mierea e codul
penal al patriei!
Aş putea spune că Iordache e un
vizionar patriot. Ce nu ştie reporterul de rând e că toate lucrările Romstrade
sunt magistral executate, „în credinţă”, pista de pe aeroportul Băneasa şi
Transalpina (DN67C) fiind perlele coroanei. S-au scris şi spus multe tâmpenii
în privinţa calităţii lucrărilor Romstrade, dar fătucile care au ajuns vectori
sau cercuri de opinie studiind literele la americano-mongolă au uitat de
lucrarea efectuată pe A1 de italienii de la FAT, când se lua cu făraşul de
plastic stratul de asfalt de uzură şi pentru care se plătiseră sume
exorbitante.
Nelu Iordache visează linii de
transport internaţionale, un aeroport ultramodern care să descongestioneze
nordul Bucureştiului şi să desţepenească piaţa imobiliară.
Un alt motiv pentru care Nelu
Iordache a fost lapidat nu cu pietre ci cu schelălăituri media este că,
uluitor, Iordache îşi plăteşte salariile. Şi nu unele oarecare. Şi nu la vreo
două duzini. Ci la două mii de oameni aproape. Salarii de două, în unele cazuri
trei ori mai mari decât cele pe care le văd bieţii români. Nu sunt salariile de
mizerie ale celor nouăzeci la sută din încă fericiţii care mai au încă un
salariu din care nici ei nu pot face mare lucru (alimente, utilităţi, haine şi
rechizite pentru copii şi gata!), nici statul nu prosperă. Păi angajaţii lui
Iordache consumă serios, au visuri financiare, plătesc TVA la nivel de UE
aproape. Veţi spune că şi ceilaţi „moguli” oferă salarii supradecente. Vă
destăinui un secret: Iordache
plăteşte impozite uriaşe
la aceste salarii. Procurorii care l-au arestat erau plătiţi din banii cotizaţi
de Romstrade la vistierie. Majoritatea „afaceriştilor cinstiţi” ai lui Bolcaş
trec pe cartea de muncă sume ridicole, credeţi-mă. Restul dau din paporniţă.
Bugetul, adică noi fraierii, nu le poate face nimic. Un leu cheltuit în
infrastructura înseamnă alţi doi în economie… Deci Nelu Iordache plăteşte din
gros şi dă Cezarului ce este al Cezarului, virînd la buget pînă la ultimul
sfanţ. Sumele datorate sunt
recunoscute contabil oficial şi
se vor plăti. Nu sunt scufundate în anonimatul economiei negre.
Romstrade a calificat şi scolarizat
sute şi sute de oameni. Sunt oameni care acum zece ani nu ştiau să conducă o
bicicletă iar acum sunt maeştrii pe buldozerele sau autogrederele pe care
lucrează. Unii sunt de etnie rromă, daca asta interesează pe cineva.
Sistemul german SAP ERP, implementat în firmă reprezintă la ora acuală cel mai
modern “Bussiness Solution” din lume, Oracle fiind undeva în spate. Cine mai
are curaj să investească un milion de euro în firma şi pe spezele lui? Vă spun
eu: nimeni!
Uluitoarea sumă de optzeci de
miliarde ce reprezintă datoria de astăzi a României nu se mai află, în marea ei
majoritate, în ţară. Au luat-o la vale spre
stăinătăţi sî se prăjesc la soare pe coclauri exotice în buzunarele celor ce
n-au pus o cărămidă sau n-au produs o scobitoare pentru amărâta asta de
ţărişoară în care încă mai trăim.
Haideţi să vă dau un extrabonus:
portughezii de la Monteadriano, firma parteneră Romstrade pe tronsonul
autostrăzii Arad Nădlag au tras mâţa de coadă la maximum. Practic n-au făcut
mare lucru. Dar deontologii se feresc ca necuratul de tămâie să menţioneze
asta. Credeţi că vecinii sârbi le-au aratat uşa la recenta licitaţie doar
pentru că în loc de 2 miliane 200 euro ei au zis 2 milioane 300? Hai să fim
serioşi. Sunt cunoscuţi ca nişte cai breji. Sperau ca Romstrade sa faca apropae
toata treaba si ei sa incaseze euroii. Pentru cine cunoaste industria asta, e o
crima sa lasi un subantreprenor roman la mana unei firme straine. Va fi inselat
la sigur. Macar cu ultimele transe, care desigur sunt cele mai mari. Cercetati
si veti gasi zeci de astfel de cazuri in care firma straina “uita” sa-si mai
plateasca partenerul roman si ultimele salarii. Doar cine nu vrea boceste
Monteadriano! Aici se danseaza cu lupii…
Nelu Iordache e un homo faber,
magnatul care face, care aduce la viaţă afaceri palpabile. Vezi la lucru
imensele avioane Boeing, flotila de utilaje, buldoexcavatoare, finisoarele
uriaşe de asfalt în urma cărora rămâne covorul negru al asfaltului pe care să
se plimbe în jeep-uri babane îngeraşii nepătaţi şi amantele lor preacucernice. Din când în când,
câte un Trăbănţel urmat de-o Dacie matusalemică rulează liniştit pe
magistralele lui Iordache, conduse de proletari ce nu înjură, care declamă din
Shakespeare şi nu beau decât apa plată cu lămâie. Românie, trezeşte-te!